ne trece iar trenul prin gara cu ganduri
le ia si le poarta, le-nvarte, le pierde
Am astazi o lume, maine am patru scanduri
si'n aschiile lor vad numai verde.
Un verde obsedant, bolnavicios si viu
ce-mi stramba fata trista, schitand un zambet fad
Eu vreau culori de vara, nu verde si-aramiu
DA! toamna e de vina, si frunzele ce cad.
cu tine de mana,
departe de oameni, departe de el si de ea..
departe de ceea ce numesti tu viata.
toamna asta s-o traim in doi,
departe de ceea ce numesti tu toamna,
sa te duc in toamna mea,
departe de lumea ce nu intelege ploaia.
cu tine de mana,
aproape de vise, aproape de mine, de noi...
aproape de ceea ce numesc eu iubire
toamna asta s-o traim in doi,
aproape de ceea ce inseamna toamna,
sa fim doar noi si anotimpul rece,
departe de o lume ce nu ne intelege.
daca sunt cu tine de mana, sa fie toamna..
si m-as putea numi o fire visatoare, sau cu capul in nori. as putea oricand cauta epitet sau metafora intr-o raza de soare, gandind la copilarie sau evocand pasi de dans.
si vantul ar lua-o la goana sa-mi ciufuleasca parul iar soarele si-ar pierde privirea in fruntea-mi acoperita de riduri de expresie, caracteristice varstei. visand la ganduri aiurite si pierzandu-mi mintile in jocuri cu talc, intru intr-un joc pueril, apoi revin matura si ma prefac copil.
imi pierd mintile, incercand sa inteleg o lume ce nu ma caracterizeaza, dar le tin ascunse si le strecor adesea in amintirea-mi zilnica.
sunt din ce in ce mai confuza si ma cufund intr-o ambiguitate fara capat. ma joc adesea prin sertarele mintii, prafuite si foarte vechi; pastrate probabil superficial. si cel mai profund gand e cel al realitatii. sa fie realitatea in perspectiva mea, sau o realitate diferita? sau poate traim realitati paralele? sau poate traiesc ca o visatoare?
probabil e un joc absurd al vietii, o pasiune a unor maini jucause de a-ti intoarce mintile in toate sensurile. confuz, cel mai confuz, mai putin confuz... ma joc.
sa inteleg, intr-un final, ca realitatea mea si tot ce ma inconjoara e o joaca? ciudat, foarte ciudat. aproape absurd.
Azi e ziua mamei mele. Prin urmare am insistat sa o fac sa planga putin , tinandu-ma de traditia ce am inceput-o acum vreo 10 ani si i-am pregatit langa cafea cateva versuri.
Trec anii mama, frunze-n vant,
pe-un cadru-autumnal,
Iar eu privirea iti descant,
si-ti fac iar piedestal.
Sunt trupul rupt din trupu-ti sfant,
si-am supt la sanul protector,
Caci n-am prins forma din pamant,
ci tu-mi esti creator.
La multi ani iti scriu si cant,
desi viata-i efemera, grea,
O singura fiinta ne-aduce pe pamant.
Sarut-mana, mama mea!
Da, si am reusit sa o fac intr-un final sa planga. De fericire macar. Poate-mi iarta supararile pe care i le-am cauzat, macar pana la urmatoarele versuri, de 8 martie :D
Azi povestim :) Raman usor uimita cum, teoria "toate mi se intampla numai mie" apare tot mai des in mentalitatea omului . Nu neg, am zile in care simt ca totul e o conspiratie impotriva mea, ca niste maini jucause se distreaza jongland cu mintea mea.
Dar nu ,azi nu vom povesti nimic legat de viata mea. Descriem situatii . Si situatia de azi consta in importanta pe care si-o acorda anumite persoane. Persoane care se trezesc dimineata gandind ca o lume intreaga deschide ochii spre problemele lor. Asa , cum spuneam, vorbim de viitori paranoici.
Un om , cu o puternica dorinta de afirmare , tinde sa ma tina la curent cu probleme de interes public, gen "ce-a zis X despre mine". Tac si ascult. Mai ridic o spranceana uimita, si trec mai departe. Se intampla azi, se intampla maine. Rabdarea mea ,brusc, se termina. Si ma uit prosteste cum Omul ( saracul ...) este dezorientat de cata lumea ii vrea raul . Si ma gandesc, cum e sa te trezesti dimineata gandind ca undeva, in lume, exista zilnic cineva care te urmareste ? Nu stiu, nu vreau sa aflu, si sper sa nu gasesc raspunsul la aceasta intrebare.
Tu cand te-ai trezit ultima oara paranoic ?
