Un doi trei

Te lupti cu mori de vant o viata'ntreaga,
Ravnind dupa un strop de fericire.
Gasesti un ideal sa te'nteleaga,
Iar idealul se preschimba'n amagire.

Si nu mai stii ce vrei, decat ca vrei sa lupti
Si te arunci orbeste, nu stii cand sa spui stop.
Viata'i un joc cu mori, si intre ele munti,
Noi suntem luptatorii condusi de propriul scop.

Ai auzit candva ca viata'i un razboi,
Si ti'ai propus sa lupti doar pentru fericire
Dar pentru fericire, razboiul e in doi.
Si ma intreb: cat poate sa mai doara o dezamagire?

• 
• 
• 
• 
• 

Cand e vorba de iubire, sunt cel mai neexperimentat om care nu ar trebui niciodata sa-si dea cu parerea. Imi place la nebunie sa ascult oamenii cand vorbesc de iubire. Simt prin ei.
Aveam azi examen la engleza si unul din subiecte era sa continuam o idee care incepea cu "If you forgot" am continuat " how to be strong" si inca vreo 2 pagini pe ideea asta. Chestia e ca ziua de ieri a constat doar in discutii pe baza a ceea ce inseamna de fapt sa fii puternic. Am realizat ca desi ma consider puternica, stiu sa plang. Stiu sa admit cand ceva ma doare , si stiu sa admit cand gresesc. Un alt lucru pe care l'am invatat , e ca uneori pur si simplu e prea tarziu sa te doara.
Faptul ca am inceput sa plang, nu m'a facut deloc sa ma gandesc ca's o persoana slaba. Ba mai mult, m'a facut sa vad lucrurile mai clar, plus ca ma simteam normala ca macar simt ceva, ceva suficient de important incat sa plang. Si'am meditat eu mult cu Ralu despre treaba asta, si ea ma facea sa ma simt tot mai normala(precizez ca Ralu nu ma judeca niciodata, ba mai mult, ma impinge de la spate sa fac lucruri pe care un om normal, le'ar considera crazy. Ea nu.)
Un om puternic stie sa planga, deci. Stie sa tina fruntea sus, chiar daca sufletul nu'i tocmai roz. Si'mi zicea o persoana azi, cand toata lumea a realizat ca e ceva cu mine: nu rad, nu vorbesc mult, nu povestesc( revelatie maxima), ceva de genul " o lacrima nu inseamna totdeauna durere cum nici zambetul nu inseamna mereu fericire. Poti sa plangi de fericire, si sa zambesti desi sufletul ti'e Emo" (am modificat eu oleaca, sa para mai destept :)) ). Faza cu emo e de'aseara, cand vorbeam de ce inseamna sa te indragostesti prost(= sa te indragostesti emo).
Asa. Cum tot universul se chinuie sa'ti sublinieze chestiile pe care vrei sa le uiti, azi la Exegeza aveam o treaba zisa de Honore de Balzac : "Suferintele morale, pe langa care palesc durerile fizice, starnesc mai putina mila, fiindca nu se vad." Well, mare om Balzac asta , mi'a pus mintea'n colturi o perioada, cat meditam eu la intelesuri metaforice. Mila e ultimul lucru de care aveam nevoie.
Calmul l'am regasit dimineata, cand gandurile emo disparusera in somn, si, cum aratam eu de parca eram batuta cu ciocanul de snitele, m'am gandit sa pun ceva chestii optimiste pana ma duc la examen. Ca trebuia sa'mi revin si metoda "Iulia da'ti palme" nu a functionat. Si poftim, melodie care descrie perfect ziua de azi :


"Cause when push comes to shove
You taste what you're made of.
You might bend, till you break,
Cause it's all you can take.
On your knees you look up,
Decide you've had enough.
You get mad ,you get strong,
Wipe your hands, shake it off,
Then you Stand."

Later edit: La 2 si ceva noaptea, cand Ralu se chinuia si ea sa doarma vreo 3 ore , i'am explicat eu cele 5 faze ale durerii. Si'am gasit apoi solutia : flacara violet:))) Tac'pac, memory erased:X D'aia's asa optimista, flacara violet a functionat asupra memoriei mele. Traiesc prin toamna lui 2009 acum.

• 
• 
• 
• 
• 

Unul din dezavantajele de a vrea sa fii independenta, e ca tii toata lumea la distanta. Gresit.
Am descoperit recent (eu am revelatii adesea, cand fac cate'o gafa) ca am niste prieteni tare faini. Asa, long distance stuff, dar faini rau.

Raluca( sau sor'mea) - dupa 20 de ani aproape in care am considerat ca e singura persoana in lumea asta care nu ma intelege niciodata, realizez eu, noaptea tarziu, ca nu'i asa. M'am destainuit eu ei, si surpriza a fost ca nu m'a criticat deloc, ba mai mult, mi'a dat sfaturi constructive. D'atunci vorbim ca doua obsedate de relationare, cand pe net ,cand la telefon, si ne ridicam una alteia moralul.

Alina ( sau Guru) - P'Alina o stiam eu cat de cat, ca'i mai crazy, de cand am vazut'o la Bucuresti. Precizez ca initial stiam ca vrea sa'i fure prietenul lu' sor'mea, si o sfatuiam sa'i fure scara de la pat( ca ea statea la etaj). Aveam mintea frageda, ca aveam 16 ani, deci e de inteles:)) Am descoperit'o mai tare acu vreo doua nopti, cand eram mega confuza, si am fost redirectionata spre ea. Surpriza, desi pornisem cu nervi si pareri de rau, m'a facut sa ma simt tare normala. Vorbim chiar orice, impartasim experiente de viata, deschidem jocuri.Tot ea are cuvinte precum "urs", "maxim", "tzi". Nu cereti explicatii, sunt chestii intime :))

Laura ( sau Iubi) - Cu Laura eram eu mai apropiata in momentele in care eram la Bucuresti, faceam chestii gen impartit patul la filme:)) ne intitulasem Iubi ,si ne gandeam s'o dam in "bi". P'atunci glumeam (CRED!!). Well, coincidenta a fost ca pe Laura am sunat'o din greseala la 10 dimineata, in aceeasi zi in care o sunam pe la 12 noapte disperata pe sor'mea. Laura face si ea parte din jocul in care a intrat initial cu Alina, si nu stiu daca ar trebui sa fiu mandra, dar au un punct in minus fata de mine( mult succes la inscris puncte gagici! :)) ).

Ele sunt la medicina. Toate 3. Sper sa se faca medici diferiti, sa am ce profita pe urma lor. Intre Iasi si Bucuresti nu'i drept distanta mare...doar cat sa dai log in pe mess.


Ps: Alina e buna rau. Ea deseneaza. Dupa diverse desene cu tenta porno pe care le'am salvat in arhiva personala, si'a dezvoltat creativitatea pe un adevarat tablou reprezentativ. (click pe poza pt zoom)

• 
• 
• 
• 
• 

M'a inghitit un haos teribil. Viata mea a devenit visul din care ma trezesc abia noaptea, cand dorm. Am obosit sa cred in oameni. Am obosit sa cred in fericire. Vreau doar liniste.
In tot acest haos, nu stiu de fapt ce vreau. Am tendinta in unele dimineti sa'mi programez frumos fiecare lucru din ziua respectiva , astfel incat, daca le pun o ordine , evit un alt haos. Ma amagesc singura, mai pe scurt.
Singurul lucru pe care il stiu sigur ca il vreau, si toata fiinta mea il cere in disperare e putina liniste. Si totusi linistea nu ma face fericita. Dar cum ziceam, am obosit sa cred in fericire.
Imi cunosc potentialul, si stiu cat de mult am de oferit. Si tin pentru mine totul, dintr'un singur motiv : am obosit sa cred in oameni.
Eu nu mai stiu ce vreau. Asta'i clar!

• 
• 
• 
• 
•