Un doi trei

E ciudat cum ma enervez eu cu toti cretinii. Eu stau pe net, multicel. Ca sa stau pe net, am nevoie ca cei de la Mbit sa functioneze. RAR, functioneaza. Si sun. Explic eu acolo ca mie imi merge netul din an in paste, si ca nu e normal, doh, platim deci dorim servicii de calitate. Intrebarea marcanta din partea vocii de dincolo de receptor : " cam cat de des puteti aproxima ca va cade netul?". EU in general sunt calma. Si oamenii sunt prosti in general. Dar asta imi chinuia limitele. Si ii explic eu frumusel ca din moment ce sun la ei mai des decat imi sun prietenul, am putea sa legam o frumoasa prietenie, si data viitoare cand imi pica netul putem discuta problema la o cafea. Ca na', putine persoane vorbesc cu mine zilnic la telefon, cel putin o data pe zi. Si inchid, siii AM NEEET :)) Da' pe ei ii iubesc, pe bune! Probabil e importanta pt ei relatia cu clientii. Doua zile nu va sun, plec din oras. AM ZIS!
De ce vreau eu net? Mai citesc unele chestii, spre exemplu ASTA sau ASTA( oare ce rezultate obtineti ?:))) ). Noi sa fim veseli, si cei de la internet sa ne ofere servicii. amin!

Viata intotdeauna mi s'a parut un joc de leapsa, sau prinsa, sau cum s'ar zice in alte regiuni. Fugi, te impiedici, si mereu alergi dupa ceva. Ideea e ca de foarte putine ori stii cu adevarat dupa ce sa alergi. Si uneori te impiedici, si cazi, si'ti lovesti genunchii , si'ti umpli corpul de cicatrici. Dar nu regreti, pentru ca farmecul jocului e sa iti ramana mereu putere sa fii din nou leapsa, sa poti din nou sa alergi dupa altceva.
Cam asa'i si viata. Ciudat e ca asa e viata tuturor, si eu nu m'am considerat niciodata integrata in lumea asta "roz bombon", in care toti se multumesc a urmari un tipar stabilit de o putere mai presus de noi. Cu puterea asta mai presus de noi, e o alta poveste, care ma face din nou sa cred ca's putin mai ciudata..Putin :D Revenind la filosofarea asupra sensului vietii, observ ca fiecare lucru pe care il facem cand suntem adulti, l'am pornit cu mult inainte, in naivitatea si inocenta copilariei. Fiecare ideal e un participant la jocul de leapsa, fiecare masca pe care o purtam, e jocul ala de'mi ocupa o zi intreaga = de'a v'ati ascunselea, fiecare lovitura oferita altcuiva seamana cu jocul Ratele si vanatorii( joc care de altfel mi'a lasat doua semne considerabile:> ).
De multe ori imi spun ca sunt copil. si sunt, in ciuda "actelor mele de maturitate". Doar ca acum nu ma mai joc asa mult, nu ma mai ascund, ranesc mai putin, si poate cel mai important, nu mai particip la jocul de leapsa pentru ca am obosit sa'mi vindec genunchii dupa fiecare cazatura. In ciuda personalitatii mele distructive, n'am regretat nici cazaturile antecedente, doar ca mi'am invatat la timp lectia, si'am preferat sa imi protejez genunchii :)

Ne geme sufletul cersind sentimente
iar trupul doreste fiorul ideal.
Ne cautam pereche si-i vindem complimente
dar dragostea ramane un simplu act carnal.

Mi-e insetata mintea de sentiment platonic
iar buzele se-nchid sa nu soarba venin
din buze ce-au atins si pur dar si demonic.
Pentru o visatoare, iubirea e un chin.

ne trec atatea zile prin priviri
iar noi trecem prin ele ratacind
pastram din viata simple amintiri
si ne trezim batrani, tacuti, murind.

strangem atatea vise in gandire
si ne-ancoram de ele cu sufletul flamand
in loc s-aducem vietii un gram de stralucire
noi, tristi batrani, murim visand.

...sa visam mai putin, sa traim mai mult