Un doi trei

Traim intr-o societate care eticheteaza fantastic de usor. Prea usor. Privim in jurul nostru si interpretam gesturi, vorbe, fapte. Ne definim prin raportare la cel de langa noi, si pierdem esenta a ceea ce suntem de fapt.
Ar fi atat de usor sa ne definim prin ce simtim, s-avem curaj sa traim pentru noi fara sa gandim cum traiesc ceilalti, sau citand un prieten "sa ne dam voie". Sa ne dam voie sa facem orice, oricand. Sa ne dam voie tot. Ar fi ideal sa renuntam la principii, la carjele care ne stopeaza din evolutie. Sa fim liberi pentru noi, sa intelegem ca noi gestionam fericirea, nu ea pe noi.
Oamenii sunt surzi. N-aud fericirea. Pacat.

• 
• 
• 
• 
• 

Mi-e indiferent ca ne despart 5 minute sau 5 ore. Daca nu esti langa mine, e acelasi lucru.
Mi-e indiferent ca e orgoliu sau

• 
• 
• 
• 
• 

Sunt un ascultator bun. Si concluziile pe care le trag ulterior sunt sincere, obiective, prin urmare corecte.
M-am trezit fiind o prietena buna. Spunand unei persoane ca nu e corect sa se supuna unor torturi emotionale cand poate sa lase totul in urma. Sa treaca peste. Si nu e corect pentru o femeie sa isi calce pe orgoliu pentru un barbat care nu apreciaza acest gest.Ce ii ziceam, si cum o sfatuiam, era perfect corect.
Si incercand sa adorm, realizam ca stiu exact ce trebuie facut in aceste situatii, si spun tuturor, mai putin mie. Ca mi-as simplifica viata extraordinar doar trecand peste.
Ii spuneam sa puna in balanta lucrurile frumoase cu cele rele. Si analizand ceea ce predomina sa traga concluzii.
Asta fac si eu. Si realizez ca am pierdut prea mult timp, sperand. E impresionant de cate ori mi'am impus ceva si am facut contrariul. Si totusi, candva trebuie sa se termine. Sper sa fie azi.

• 
• 
• 
• 
•