imi urla verdele adesea in privire
ca ma impovarez cu lanturi de nisip
si nu-ti mai curg prin vene in nestire
si vocea-mi se revolta sa nu tip.
Nici coastele nu-mi mai miros a tine
si-mi treci prin ganduri transparent si fad
esti obsedat de ploi, si-arunci cu toamna-n mine
ma umpli de-aramiu si frunze care cad.
Am inima pe-avarii si mintea indignata
Sunt o luptatoare.
As vrea sa fac putin din toate. Sa cunosc cat mai mult, sa inteleg, sa simt, sa invat.
Pastrez mereu in minte ideea ca sunt recunoscatoare pentru viata pe care o am.
Mi-as fi dorit sa fi fost copil mai mult.
Nu imi plac deciziile grele.
Ma tem sa nu treaca anii pe langa mine prea repede.
Imi pare rau ca uneori n-am spus "imi pare rau".
Imi place sa cred ca oamenii sunt buni.
Nu sunt suficient de orgolioasa.
Dansez. Si totusi nu atat de des pe cat as vrea.
Cant cu fiecare ocazie.
Niciodata nu spun niciodata.
Rar stiu cand sa renunt.
Plang cand nu ma astept sa doara, cand nu ma pot pregati in prealabil sa fiu puternica.
Sunt confuza cand inima imi contrazice ratiunea.
Am nevoie de liniste, rabdare si intelepciune.
Ar fi trebuit sa ascult mai mult de cei din jur.
As putea sa nu mai analizez atat de mult lucruri nesimnificative. Mi-ar fi mai simplu.
